Seara...luna-n apa s-oglindea...
Intunericul deplin...doar sclipirile albastre
Ale stelelor eterne,
Martorii iubirii noastre.
Seri de vara pierdute in bratele tale,
Mangaiata de vise, de soapte,
De sperante...au fost desarte...
Azi sunt toate sfaramate...
Frumusetea clipelor acestea
A ramas in noaptea rece
Iar acum e suferinta
Si speranta ca va trece.
Sufletule pustiit, nu mai plange,
N-are rost,
Sa te rogi sa se intoarca
Toate clipele ce-au fost!
Maini tremurande pe jurnal,
Ocrotitorul secretelor, singurul ce stie,
Pagini patate de lacrimi,
Nopti pierdute in a le scrie.
Parul lung si matasos, onduleurile fine,
Ochii mari, inlacrimati,
O multime de suspine,
Noaptea rece si deplina...
Boabe limpezi de cristal,
Mii de lacrimi argintii
Cad siroaie pe obraji
Si prefac noaptea in zi.
Iar in zorii zilei dulci
Te trezesti si iti dai seama
Ca durerea e desarta...
Fa ceva, infrunta-ti teama!!!
Imi traiesc visul !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
"Iar acum e suferinta
Si speranta ca va trece.
Sufletule pustiit, nu mai plange,
N-are rost,
Sa te rogi sa se intoarca
Toate clipele ce-au fost!"
partea asta mi-a placut cel mai mult :)
sunt frumoase versurile...sunt traibile...daca nu au fost deja :) (inventez cuvinte...my second job :P )
felicitari :)
Pot spune ca aceasta poezie nu reflecta nici macar un sfert din ceea ce a fost...insa viata merge mai departe...a trecut atata timp...
Multumesc pentru apreciere...cum am spus...mi-a luat ceva timp sa o arat lumii...(cam un an si jumatate :D)
Trimiteți un comentariu