numar oi

E ora 2 si, desi am muncit o zi intreaga, somnul intarzie sa apara; sau, ar trebui sa recunosc, a fost alungat de cea mai tare cafea ever, bauta cu putin timp inainte. Si stau in pat; si ma framant; si ma gandesc sa deschid calculatorul; apoi imi revin, imi tai din avant si ma gandesc ca e crud ceea ce vreau sa fac, asta, in combinatie cu fatala cafea bauta inainte ar distruge orice urma a prezentei lui Mos Ene. Si ghiciti ce fac pana la urma :D. Nu-i asa ca nu e greu? :)
Nu ma lasa gandurile in pace. In curand vacanta se termina si trebuie sa ma intorc la realitate. Mai sunt cateva zile,insa ma apuca tristetea, una ciudata, din aceea care te apuca la insomnie; ma uit pe fereastra, in fata blocului meu e cel mai frumos cires pe care l-am vazut vreodata; si e inflorit; si o sa imi fie dor de el; si de casa; si de familie; si de tot. Of, mai bine nu beam cafeaua aceea!
La ora asta ma gandesc cu groaza la ceea ce urmeaza, nu pentru ca ar fi teribila viata mea ce se afla la capatul acestei vacante, ci pentru ca stiu ca imi va fi dor, probabil cel mai dor de leneveala asta si de senzatia de siguranta eterna.
ok, cred ca mi se face somn din nou... Ma intorc "la oile mele"

am fost si eu copil...odata...

Mi-e dor de vremurile copilariei; e greu cand te loveste realitatea sau cand iti dai seama de rapiditatea cu care trece timpul. Ieri am avut ocazia sa ma intalnesc cu prietenii mei din copilarie. Eram o gasca mare de odrasle neastamparate. Asta a fost alaltaieri. Ieri aveam 21 de ani; o alta prietena 22; un altul 24. Alaltaieri ne jucam in fata blocului, era o adevarata competitie intre noi cu privire la numarul juliturilor de pe corp, furam mure, fumam in scara blocului. Ieri eram imprastiati in toata tara si, o alta mare parte, in strainatate. Alaltaieri radeam de indragostitii de pe strada ori de aceia care indrazneau sa ne calce teritoriul si care se sarutau pe banca in fata blocului nostru. Ieri, o mare parte dine ei, erau casatoariti, logoditi, cam cu totii aveau pe cineva alaturi. Alaltaieri ne puneam porecle si ne certam din nimicuri. Ieri ne bucuram unul de prezenta celuilalt mai mult ca niciodata, iar glumele noastre erau spuse cu atata bun gust si respect!

Azi ducem cu totii lipsa zilelor trecute.Azi m-am trezit cu obligatii. Cu viata personala. Cu neincrederi. Cu sentimente diverse,unele de care nu sunt chiar mandra. Zilele trecute nu le aveam.

Iar atunci cand ne intalnim, povestile noastre sunt asemenea piselor de puzzle, se imbina perfect; un puzzle atat de captivant, frumos, interesant, incat, daca ar avea o infinitate de piese, as sta o eternitate sa il rezolv, si nu m-as plictisi niciodata!

Timpul nu iarta, desparte uneori, insa creeaza amintiri, iar cele placute merita rememorate cat mai des, deoarece aduc bucurie in inimi.