...

Sta linistita pe canapea si incearca sa astearna un gand, o impresie... insa mintea ii este invadata de atatea, incat nu reuseste nicicum sa le grupeze, sa le distinga. Se gandeste la atat de multe, dar, in clipa urmatoare, isi da seama ca, de fapt, mintea ii este goala! Ce sentiment straniu! Vrea sa spuna atatea, sa faca atatea, insa isi da seama ca e neputincioasa! E constienta ca poate, vrea, pentru moment, insa aceste sentimente dureaza atat de putin.. Are lumea la picioare, este capabila sa schimbe multe, are inteligenta necesara pentru a realiza lucruri importante, insa se impiedica de propriile-i ganduri. Se enerveaza, arunca o privire sceptica asupra colii zgariate de creionul proaspat ascutit, ezita, sterge si modifica cuvintele care i se par nepotrivite... cu un aer nepasator da la o parte ramasitele radierei si continua sa viseze. Se gandeste la cat de usor ar fi daca am putea sterge ori modifica viata noastra la fel... "Este ipocrit cel ce afirma ca nu regreta nimic din trecut, ca nu ar vrea sa-l modifice! Nu neaparat o greseala sau o fapta personala; poate o fapta a altcuiva, a carei consecinte s-au reflectat, mai devreme sau mai tarziu, in viata noastra!", gandeste ea, suspinand. Ezita din nou, citeste intreg fragmentul asternut... "Trecutul nu poate fi schimbat! OARE?!?"

ceea ce m-a marcat...

Cu pasi mari strabate bulevardul acum ingalbenit de frunzele care il acopera...afara ploua incet, dar apasat, iar picaturile reci o fac sa tresara si ii provoaca un tremurat de nestavilit... Cum ar fi fost daca ar fi ascultat...daca, macar pentru o clipa, ar fi incercat sa ia aminte la vorbele lui? Dar acum e prea tarziu...ploaia sterge lacrimile ei...nici macar nu a plecat de mult si deja dorul o macina intr-atat, incat singurul ei gand este...unul prea sinistru si prea greu de suportat! Cum ar fi fost daca ar fi presimtit??? Oare l-ar fi oprit? Ar fi mers dupa el?
.....................................................................................
Insa acum e prea tarziu...la celalalt capat al bulevardului intunericul este spulberat de lumina orbitoare a girofarelor...iar pe asfaltul ud, pe langa frunzele care il acopera, stau urmele incercarii disperate de a evita moartea...urme negre, lungi, triste...Iar mai incolo, sub un cearsaf sta trupul lipsit de viata al celui pe care ea l-a iubit nespus...
.....................................................................................

nu judecati pe nimeni!

Nimeni nu are dreptul sa judece un om...cu totii suntem stapanii propriei vieti si facem ce vrem cu ea...deciziile noastre nu trebuie criticate, oricat ar fi ele de gresite..."a gresi e omeneste"...chiar daca aceasta greseala ne poate fi fatala...nimeni nu trebuie sa se intrebe de ce am facut-o...momente de slabiciune avem cu totii...si niciun om nu stie intradevar sa distinga corect si in orice moment binele de rau...raul ia forme atractive...asta duce la greseala...asta ne face oameni...muritori...:(

Timpul...

Este nepretuit...lipsa lui ne innebuneste si ne face sa ne grabinm, provocand deseori dezastre...excesul de timp liber ne plictiseste atunci cand nu avem nimic de facut...se scurge parca incet atunci cand asteptam un lucru sau un eveniment deosebit, iar atunci cand avem nevoie de el parca zboara...
Timpul este ceea ce ne preocupa...nicicum nu ne multumeste...vezi copii pe strada care se cred deja adulti...vezi batrani care se plang de greutatea batranetilor...iar noi, tinerii...ne luptam contra-cronometru zi de zi ca sa il mai tinem in loc ca sa apucam sa facem cat mai multe lucruri!
Timpul este ireversibil...ne imbatraneste dar in acelasi timp ne maturizeaza...

A fi in centrul atentiei....

Uneori ii consideram nesimtiti sau exagerati pe cei care au ceva mai multe de spus...pe cei care, intr-un cerc relativ mare de persoane, vorbesc mereu si fac gesturi exagerate pentru a capta atentia celor din jur...
Chestia e ca acesti oameni ar trebui sa fie un exemplu pentru noi, deoarece se exprima liber, fara a le pasa de gurile rele care le critica comportamentul...
E bine sa fii in centrul atentiei? Sau e mai bine sa iti pastrezi gandurile pentru tine si pentru cei apropiati?
Uneori un gand, o parere, o idee, un adevar pot schimba multe... iar parerea mea e ca acestea trebuie rostite, pentru ca oricat de ciudate ar fi la inceput, in orice colectiv exista persoane care va vor intelege... iar a impartasi idei e ceva nemaipomenit, a-ti folosi inteligenta, a-ti arata gandirea...

Despre respect...

In zilele noastre respectul este pe cale de disparitie...desi ne dorim sa il avem mereu din partea celorlalti si incercam sa afisam clisee de genul: "respect ca sa fiu respectat", tentatii imprevizibile apar, iar urmarea acestora ne face sa parem slabi si falsi la cele afirmate. Dar cum ramane cu respectul de sine? Oare intr-o societate in care indivizii actioneaza dupa proverbul "scopul scuza mijloacele" pentru a se afirma, mai putem spune ca respectul de sine este prezent in caracterul nostru? Sau respectul de sine capata sensul de curaj, acela de a merge mai departe, de a infrunta orice pentru a ajunge cat mai sus? A fi puternic mai inseamna oare a respecta? Sau pentru a fi puternic trebuie sa ai respect de sine?

Un gand....:D

Lumea din jurul meu se preocupa mereu de toate amanuntele...toate detaliile trebuie rezolvate, cu minutiozitate, astfel incat, la sfarsit, nu mai ramane timp pentru nimic altceva... desi stim cu totii ca perfectiunea nu exista, o cautam cu disperare, iar, in cele mai intalnite cazuri, incercam sa o inventam! De ce nu ne putem bucura de aceea ce avem, in loc sa ne criticam lipsurile? De ce luptam cu disperare sa avem perfectiunea in maini? Oare consideram cu totii ca imperfectiunea e un defect, intr-o lume in care aceasta este pretutindeni??? Nimeni nu o detine, deci suntem intradevar egali! So...enjoy life! Pana in ziua in care va aparea PERFECTIUNEA nu avem niciun motiv de stress :)

:)

De astazi am decis sa imi creez propriul meu blog... :)