...

Sta linistita pe canapea si incearca sa astearna un gand, o impresie... insa mintea ii este invadata de atatea, incat nu reuseste nicicum sa le grupeze, sa le distinga. Se gandeste la atat de multe, dar, in clipa urmatoare, isi da seama ca, de fapt, mintea ii este goala! Ce sentiment straniu! Vrea sa spuna atatea, sa faca atatea, insa isi da seama ca e neputincioasa! E constienta ca poate, vrea, pentru moment, insa aceste sentimente dureaza atat de putin.. Are lumea la picioare, este capabila sa schimbe multe, are inteligenta necesara pentru a realiza lucruri importante, insa se impiedica de propriile-i ganduri. Se enerveaza, arunca o privire sceptica asupra colii zgariate de creionul proaspat ascutit, ezita, sterge si modifica cuvintele care i se par nepotrivite... cu un aer nepasator da la o parte ramasitele radierei si continua sa viseze. Se gandeste la cat de usor ar fi daca am putea sterge ori modifica viata noastra la fel... "Este ipocrit cel ce afirma ca nu regreta nimic din trecut, ca nu ar vrea sa-l modifice! Nu neaparat o greseala sau o fapta personala; poate o fapta a altcuiva, a carei consecinte s-au reflectat, mai devreme sau mai tarziu, in viata noastra!", gandeste ea, suspinand. Ezita din nou, citeste intreg fragmentul asternut... "Trecutul nu poate fi schimbat! OARE?!?"