in intuneric deplin chiar si un diamant gigantic este invizibil...

valoarea fiecaruia tine de circumstante ... la ce bun sa schimbi ceva la tine ca sa fii placut? asta e o greseala imensa ... cheia e sa schimbi "decorul" in care te afisezi ... e clar ... atata timp cat exista persoane carora le pasa de ceea ce esti, cat cineva apreciaza ceva la tine, cat de mic, continua!


A fost mereu incapatanata. Mereu in tabara minoritatii, isi sustinea cauza pana in panzele albe ... uneori era singura impotriva tuturor. Isi facea dreptate si lupta pentru adevar si onestitate. Niciodata nu lasa garda jos. Hotarata, cerceta bine inainte sa inceapa lupta, calcula si masura intens orice posibilitate. Nu isi cauta adepti, putea mereu sa lupte singura, insa mereu se gasea cel putin o persoana care sa o sprijine, rareori din spirit de solidaritate sau mila. Ei stiau. Ajunsesera sa se teama de ea. Era rea. Insa niciodata nu recurgea la puterea fizica in lupta ei. Avea o forta mentala incredibila. Vorbea intruna si isi sustinea cauza. Din cateva vorbe, mereu alese cu istetime, te punea pe ganduri. Incredibil! Putea demonstra oricand ca minoritatea poate sa supuna majoritatea ...


Propune-ti si vei reusi...cu conditia sa vrei cu adevarat, nu sa iti propui in van!

made by me...Alexandra M. ....insa mi-a luat ceva vreme sa ma hotarasc asupra publicarii ei...astept critici

Seara...luna-n apa s-oglindea...
Intunericul deplin...doar sclipirile albastre
Ale stelelor eterne,
Martorii iubirii noastre.

Seri de vara pierdute in bratele tale,
Mangaiata de vise, de soapte,
De sperante...au fost desarte...
Azi sunt toate sfaramate...

Frumusetea clipelor acestea
A ramas in noaptea rece
Iar acum e suferinta
Si speranta ca va trece.

Sufletule pustiit, nu mai plange,
N-are rost,
Sa te rogi sa se intoarca
Toate clipele ce-au fost!

Maini tremurande pe jurnal,
Ocrotitorul secretelor, singurul ce stie,
Pagini patate de lacrimi,
Nopti pierdute in a le scrie.

Parul lung si matasos, onduleurile fine,
Ochii mari, inlacrimati,
O multime de suspine,
Noaptea rece si deplina...

Boabe limpezi de cristal,
Mii de lacrimi argintii
Cad siroaie pe obraji
Si prefac noaptea in zi.

Iar in zorii zilei dulci
Te trezesti si iti dai seama
Ca durerea e desarta...
Fa ceva, infrunta-ti teama!!!

in amintirea ta...pentru ca doar atat mi-a mai ramas...

EA:Odata te iubeam...traiam ca sa te vad, ca sa fiu langa tine...munceam ca sa imi permit o schimbare, sa fim impreuna mereu, sa nu mai ducem dorul unul altuia...Odata...te iubeam...
.................................................................................
EL:Viata inseamna sacrificii...am sa plec departe,insa nu o sa te uit...tu ai fost sacrificul crunt pentru viitorul meu stralucitor...tu...ai fost...dragostea vietii mele transformata peste noapte intr-o piedica asupra a ceea ce as putea deveni...
EA:Odata te iubeam...
EL:Trebuia sa sacrific dragostea fata de tine...pentru...dragostea fata de mine...
EA:Tu erai cel mai important pt mine...insa...acum realizez ca nu e ceva reciproc...niciodata nu a fost...odata te iubeam...
EL:Te vreau fericita...implinita...sa aud de bine!
EA:Am sa te astept...Nu pot sa ma indragostesc cand sunt deja indragostita!Depind de tine !
..................................................................................
Epilog: Ajuns departe,a uitat...a rupt din sufletul sau o fiinta nevinovata,care lupta zi de zi sa il tina aproape, a smuls din mintea lui amintirea fericirii...odata o iubea...
..................................................................................

...

Sta linistita pe canapea si incearca sa astearna un gand, o impresie... insa mintea ii este invadata de atatea, incat nu reuseste nicicum sa le grupeze, sa le distinga. Se gandeste la atat de multe, dar, in clipa urmatoare, isi da seama ca, de fapt, mintea ii este goala! Ce sentiment straniu! Vrea sa spuna atatea, sa faca atatea, insa isi da seama ca e neputincioasa! E constienta ca poate, vrea, pentru moment, insa aceste sentimente dureaza atat de putin.. Are lumea la picioare, este capabila sa schimbe multe, are inteligenta necesara pentru a realiza lucruri importante, insa se impiedica de propriile-i ganduri. Se enerveaza, arunca o privire sceptica asupra colii zgariate de creionul proaspat ascutit, ezita, sterge si modifica cuvintele care i se par nepotrivite... cu un aer nepasator da la o parte ramasitele radierei si continua sa viseze. Se gandeste la cat de usor ar fi daca am putea sterge ori modifica viata noastra la fel... "Este ipocrit cel ce afirma ca nu regreta nimic din trecut, ca nu ar vrea sa-l modifice! Nu neaparat o greseala sau o fapta personala; poate o fapta a altcuiva, a carei consecinte s-au reflectat, mai devreme sau mai tarziu, in viata noastra!", gandeste ea, suspinand. Ezita din nou, citeste intreg fragmentul asternut... "Trecutul nu poate fi schimbat! OARE?!?"

ceea ce m-a marcat...

Cu pasi mari strabate bulevardul acum ingalbenit de frunzele care il acopera...afara ploua incet, dar apasat, iar picaturile reci o fac sa tresara si ii provoaca un tremurat de nestavilit... Cum ar fi fost daca ar fi ascultat...daca, macar pentru o clipa, ar fi incercat sa ia aminte la vorbele lui? Dar acum e prea tarziu...ploaia sterge lacrimile ei...nici macar nu a plecat de mult si deja dorul o macina intr-atat, incat singurul ei gand este...unul prea sinistru si prea greu de suportat! Cum ar fi fost daca ar fi presimtit??? Oare l-ar fi oprit? Ar fi mers dupa el?
.....................................................................................
Insa acum e prea tarziu...la celalalt capat al bulevardului intunericul este spulberat de lumina orbitoare a girofarelor...iar pe asfaltul ud, pe langa frunzele care il acopera, stau urmele incercarii disperate de a evita moartea...urme negre, lungi, triste...Iar mai incolo, sub un cearsaf sta trupul lipsit de viata al celui pe care ea l-a iubit nespus...
.....................................................................................

nu judecati pe nimeni!

Nimeni nu are dreptul sa judece un om...cu totii suntem stapanii propriei vieti si facem ce vrem cu ea...deciziile noastre nu trebuie criticate, oricat ar fi ele de gresite..."a gresi e omeneste"...chiar daca aceasta greseala ne poate fi fatala...nimeni nu trebuie sa se intrebe de ce am facut-o...momente de slabiciune avem cu totii...si niciun om nu stie intradevar sa distinga corect si in orice moment binele de rau...raul ia forme atractive...asta duce la greseala...asta ne face oameni...muritori...:(

Timpul...

Este nepretuit...lipsa lui ne innebuneste si ne face sa ne grabinm, provocand deseori dezastre...excesul de timp liber ne plictiseste atunci cand nu avem nimic de facut...se scurge parca incet atunci cand asteptam un lucru sau un eveniment deosebit, iar atunci cand avem nevoie de el parca zboara...
Timpul este ceea ce ne preocupa...nicicum nu ne multumeste...vezi copii pe strada care se cred deja adulti...vezi batrani care se plang de greutatea batranetilor...iar noi, tinerii...ne luptam contra-cronometru zi de zi ca sa il mai tinem in loc ca sa apucam sa facem cat mai multe lucruri!
Timpul este ireversibil...ne imbatraneste dar in acelasi timp ne maturizeaza...